Texte din critici:

      În vârful spiralei, Cristian Ianza așează Marea Întâlnire cu sine ca entitate în eternă modelare interioară. În fond, totul în arta lui se constituie ca pași către anularea celei mai grave crize a lumii moderne: criza de identitate. Cristian Ianza a depășit teama de a nu-și găsi loc și rost, creația sa definind perfect starea luxuriantă a imaginarului, când nimic din structurile interne ale creatorului nu mai acceptă vecinătatea kitsch-ului, nici ludicul vulgar ori supralicitarea formelor contursionate. Plasticianul Cristian Ianza și-a educat deopotrivă gesturile dăltuitoare, gândurile întemeietoare și sentimentele șlefuitoare, recuperând numai acele sugestii care dau cumințenie și blândețe operei, care îi conferă suplețe și perspectivă. Preferința artistului merge către arhitectura interioară a operei, pe care mizează atunci când optează pe îmbinări clasice ale planurilor, ori pe o calmă răsturnare a geometriilor standardizate, în favoarea unor surprize metaforice.

       Una din particularitatile lui Ianza este o maxima disponibilitate pt. un discurs plastic divers. El expune de pilda mici sculpturi feminine ce emana o senzualitate coplesitoare, dar si un anume tip de vulnerabilitate...Nu pofta o trzesc aceste sculpturi, ci nevoia de dragoste... Aceste lucrari isi gasesc pandantul in altele, ce reprezinta trupul crucificat a lui Isus, ori in structuri ceramice ce contin simbolurile transcendentei, de la sfera perfecta ori crucea la triunghiul-ochi a lui Dumnezeu sau simbolul yin-yang. 

  S-a scris in urma cu citiva ani despre pendularea  lucrarilor lui  Cristian Sergiu Ianza intre lasciv si angelic, intre sacru si prufan. Artistul  ne va spune el insusi  ca  femeia, pururi tanara, pururi   frumoasa – asa cum  o reprezinta   el, este   Eva   din   realitatea biblica. Si tot  femeia este cea care face  legatura   dintre   Om si  Dumnezeu.  Ea  este metaforic vorbind, ingerul  barbatului si ingerul  providen-tial  al Domnului . De  aici si chiar de   la    autoportretul   in   portelan,  in care   artistul  se recunoaste cu umilinta, lucrare a lui Dumnezeu , pana  la proiectele evident incarcate de sacralitate este doar un pas. Cu evidente semnificatii,  ceramistul si-a intitulat   seriile  sale  de  lucrari  din ultimii  ani intre sacru si senzual.

         Aproape toate  formele structurale ale lui Ianza îşi asumă acest simbol, sfârşesc cu un vas deschis  spre cer: ca     o pateră pentru libaţii şi ofrandă, ca o  jumătate de   sferă, omenească, deschisă  să întâlneacă  pe  cealaltă    întoarsă  jumătate  de  sferă cerească. Ele  aşteaptă  în implorare, într-un dialog al rugii:  Pomul Cunoaşterii, şi  în adevăratul sens omul, sfârşeşte sau abia de acolo începe cu un vas;  Adam şi  Eva au deasupra  triunghiului divin dintre ei,  un vas; Bisericile şi Templele înaripate alunecă pe sub cupola cerului după cum acel      vas al lor de deasupra  se lasă atras.   În fine,   prin     lumina    ce  coboară  pe    acel  vas,  formele  devin   imponderabile,  materia se trans- umanizează şi se   infra -  divinizează .  Criticii  au   vorbit  abstract,  fără  să   determine   în cazul  lui  Ianza despre  prezenţa unui dialog între om şi  divinitate.  De fapt, acest dialog se instituie   prin  prezenţa  vasului şi   se întemeiază   pe   neplinul său…... Cu   aceste   vase  ale  îndurării  cutreieră   spaţiile    cosmice    Bisericile   lui Cristian  Sergiu  Ianza,  închipuite înaripate,  antropomorfice  şi  crucificate.