




Megaexpoziţie la Clubul Copiilor Petrila
Jurnalul Vaii Jiului (DEVA)
Expoziţia unui artist plastic renumit / Ianza versus „Ianza”.
Clubul Copiilor din Petrila vrea să-l ajute pe artistul Cristian- Sergiu IANZA să devină mai faimos decât fosta colonie cu acelaşi nume din Petroşani.
Joi după-amiază, la Clubul Copiilor din Petrila a avut loc vernisajul unei mari expoziţii retrospective (Formă, Simbol, Culoare) semnată Cristian-Sergiu Ianza. Artistul, născut la Lupeni, trebuie să se lupte, azi, în Vale, cu numele (bun) al predecesorilor săi şi cu cel al fostei faimoase Colonii Ianza din centrul Petroşaniului. Nu e uşor lucru. Artistul e foarte cunoscut în ţară şi peste hotare (catalogul expoziţiei sale e atât de încărcat cu numele expoziţiilor şi al oraşelor pe unde a expus încât pare un adevărat corn al abundenţei), dar e relativ puţin cunoscut în oraş. Această primă încercare de a expune foarte multe piese din arii diferite de manifestare ale talentului său (bronzuri, sculpturi în lemn, ceramică, sculptură, pictură, desen) dă măsura unei polivalenţe artistice deosebite.
Cu acest prilej s-a dovedit, încă o dată, că în Petrila se găseşte cea mai mare şi mai elegantă sală de expoziţii din Valea Jiului. (Ca să folosim o vorbă înţeleaptă şi paradoxală a fostului nostru coleg, profesorul Emil Danciu, potrivit căreia „fiecare victimă îşi caută călăul”, şi considerând-o o zicere cu conţinut figurat vom remarca, la rândul nostru, că „fiecare artist îşi caută galeria pe care o merită”. În acest sens sfaturile unui vechi şi avizat prieten, Sorin Oprea, l-au îndrumat pe dl. Ianza direct spre Clubul din Petrila.)
Ceea ce a surprins pe cei mai mulţi dintre vizitatorii expoziţiei a fost seria de bronzuri - care punea în valoare perfecţiunea trupului feminin – puse alături de simboluri ale credinţei creştine. La o primă vedere, alăturarea ar putea fi considerată deranjantă. Participanţii la vernisaj - intelectualii fini ai oraşului Petrila şi municipiului Petroşani (plus Aninoasa) şi copiii care pictează la cercurile clubului - şi-au dat seama că e vorba de un mesaj extrem de clar formulat de un artist care a colindat, cu folos, lumea. E vorba, la urma urmei, de cele două simboluri ale perfecţiunii întâlnite pe pământ: cele ale trupului uman şi cele ale sufletului omenesc.
O serie de fotografii de pe pereţii expoziţiei arătau şi lucrări de mari dimensiuni pe care artistul le-a făcut în diverse oraşe din lume.
E mare păcat că autorităţile locale din Vale nu îl antrenează pe dl. Ianza şi în acţiuni urbane de schimbare a feţei oraşelor noastre. Vrem să devenim oraşe turistice, dar locuim în oraşe fără statui şi fără puncte de interes artistic. Clubul Copiilor din Petrila a pus într-o lumină lină opera unui artist care ar putea, asemenea predecesorilor săi, să marcheze faţa oraşului (oraşelor) în care a trăit şi a creat.
Se spune că, uneori, copiii spun lucruri trăsnite. Dar, uneori, şi în aceste formulări (şi expoziţii) paradoxale stau adevăruri în stare să ne schimbe atitudinea faţă de frumos şi faţă de cetate. E, acum, rândul celor în măsură să acţioneze şi să-l „exploateze”, în folos reciproc, pe dl. Ianza în beneficiul deplin al colectivităţii. (Mihai BARBU)
Elevii au simţit / Căldura expoziţiei lui Cristian Sergiu Ianza
„Formă, culoare, simbol” este un titlu concludent pentru expoziţia Ianza de la Petrila. Este ceva care lipseşte din titlul expoziţiei, dar care a fost simţit de către toţi cei prezenţi la vernisaj: căldura unei prezenţe artistice valoroase într-un club al copiilor.
Lucrările lui Cristian Sergiu Ianza dau dovada unui studiu temeinic al formelor şi materialităţii, conturând un parcurs artistic impresionant, început la Academia de Artă „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, promoţia 1985, specialitatea ceramică. Faptul că Ianza expune la Clubul Copiilor Petrila după ce a avut o listă impresionantă de expoziţii personale şi de grup, în ţară şi străinătate, poate fi interpretat ca o mâna întinsă celor ce doresc să intre în contact cu arta autentică, pentru a-şi dezvolta cultura artistică, iar celor mici familiarizarea cu un limbaj plastic nou, care cu siguranţă îi va marca mult timp. Deşi nu este prima prezenţă a artistului în Petrila, această expoziţie este una care dezvăluie în totalitate personalitatea artistică a lui Cristian Sergiu Ianza şi care ne face să simţim căldura degajată atât de lucrările sale, cât şi de prezenţa artistului.
(Radu Dacian Chinţa)

Trupul gol al femeii şi semnele lui Dumnezeu 26 martie 2008 Foto: Claudiu Groza Sculpturi pline de senzualitate şi forme ceramice sugerând simbolurile transcendenţei alcătuiesc expoziţia de ceramică şi sculptură mică a lui Cristian Sergiu Ianza, care va fi vernisată joi, la ora 17, la Muzeul Naţional de Artă din Cluj. Artistul s-a născut la Lupeni, în 1958. Şi-a făcut studiile la Academia Naţională de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Expune din 1984, atât în România, cât şi în Germania, unde locuieşte alternativ. Prezenta expoziţie este prima sa „personală” la Cluj. Cristian Sergiu Ianza este membru al Uniunii Artiştilor Plastic i din România şi al altor două asociaţii similare din Europa şi Germania. Una din particularităţile creaţiei lui Ianza este o maximă disponibilitate pentru un discurs plastic divers. El expune de pildă mici sculpturi feminine ce emană o senzualitate copleşitoare, dar şi un anume tip de vulnerabilitate. Formele, deşi senzuale, nu transmit neapărat un mesaj erotic, cât unul sublimat -feminin. Nu pofta o trezesc aceste sculpturi, ci nevoia de dragoste. De remarcat este şi cromatica folosită aici, de la negru-abanos la alb -pietros, argintiu sau arămiu. Aceste lucrări îşi găsesc pandantul în altele, ce reprezintă trupul crucificat a lui Isus, ori în structuri ceramice ce conţin simbolurile transcendenţei, de la sfera perfectă ori crucea la triunghiul-ochi al lui Dumnezeu sau simbolul yin-yang. Sunt structuri geometrice tridimensionale care potenţează un mesaj transcendent. Uneori, e - adevărat, aglomerarea acestor simboluri dă senzaţia unui abuz artistic, ceea ce scade oarecum nivelul estetic al compoziţiilor. Însă expoziţia are un subtil echilibru interior care atenuează aceste stridenţe. Cristian Sergiu Ianza excelează în sculptură. Aici el dă dovada unei priviri fine, nuanţate şi a unei elaborări artistice minuţioase şi empatice. E „tiparul” care va rămâne probabil cel mai pregnant în conştiinţa privitorilor.Claudiu Groza
Ceramica si sculptura mica de/ CRISTIAN SERGIU IANZAArtă-cultură Luni, 24 Martie 2008 "Lucrate in argila , gresie, ceramica smaltuita ori portelan, lucrarile lui Cristian Sergiu Ianza penduleaza intre lasciv si angelic, intre sacru si profan. Femeia si Iisus, viata si nemurirea - iata temele predilecte ale artistului surprinse in cadrul unor compozitii sau lucrari de sine statatoare de dimensiuni mici sau medii. «Femeile» sale nu reprezinta altceva decit un omagiu adus femeii, trimitind la « Catedrala » lui Rodin. Miinile din lucrarile sale o dovedesc cu prisosinta" - iata citeva consideratii formulate in 1999 de Daniel Popescu (Rompres) la una din expozitiile bucurestene ale artistului roman stabilit in Germania. Format la Academia Nationala de Arta "Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, absolvent al sectiei ceramica, promotia 1985, Cristian Sergiu Ianza expune inca din 1984 in tara, dar si peste hotare in cadrul a nu mai putin de 46 de expozitii personale si alte citeva zeci de grup, participa la concursuri si tabere de creatie, realizind si proiecte de monumente la Deva si Petrosani. Muzeul de Arta Cluj - Napoca va fi gazda unei expozitii a artistului
M. BOCU
Sculptor român, celebru în străinătate28 Mai 2010 Sculptură de Cristian Sergiu Ianza.
Un artist plastic din Petroşani e mai cunoscut în Germania decât la el acasă. Cristian Sergiu Ianza are sute de expoziţii la activ şi lucrări în colecţii din toată lumea, artă sa fiind o combinaţie inedită între sacru şi senzual. El expune mici sculpturi feminine ce emană o senzualitate covârşitoare. Formele, deşi senzuale, nu transmit neapărat un mesaj erotic, cât unul despre feminitate.
Autor: Ilie Pintea